Luni, 7 noiembri, mai multe blocuri de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, din Slatina, rămân fără apă

Îți recomandăm

Reprezentanții Companiei de Apă Olt au anunțat că serviciul de alimentare cu apă va fi întrerupt luni, 7 noiembrie, în mai multe blocuri de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, din Slatina.

Astfel, blocurile 31, 33, 35, 37, 39, 41 și 43, de pe Bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina, vor rămâne fără apă potabilă, în intervalul orar 8.30- 16.00, pentru branșarea la noua rețea de alimentare cu apă.

În această zonă, vechea rețea de alimentare cu apă a fost înlocuită în totalitate, în urma investițiilor realizate de Compania de Apă Olt, în cadrul a două proiecte pe fonduri europene nerambursabile.

Rețeaua nouă de alimentare cu apă, de la cele 7 blocuri este o continuare a investițiilor începute de Compania de Apă Olt, în această zonă, în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu.

În municipiul Slatina, se lucrează la extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, investiții din cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”, iar pe parcursul desfășurării acestor lucrări, pot să apară astfel de întreruperi temporare ale ale alimentării cu apă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Peste 150.000 de cupoane pentru pensionari, falsificate și folosite într-o presupusă fraudă de milioane: Statul ar fi plătit pentru curse care existau doar pe...

Peste 157.000 de cupoane de călătorie pentru pensionari ar fi fost falsificate și folosite de o firmă de transport...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img