
Curtea de Apel Craiova a stabilit primul termen în apelul dosarului în care Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru uciderea a două adolescente din Caracal.
Dincă a fost trimis în judecată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, pentru trafic de persoane, viol, omor calificat, profanarea de cadavre sau morminte și trafic de minori.
Cazul Caracal
Alexandra Măceşanu a plecat de acasă, din comuna Dobrosloveni, în 24 iulie 2019, pentru a se întâlni cu un prieten la Caracal. Dată dispărută, a doua zi fata a sunat la 112 din casa lui Gheorghe Dincă, însă poliția a așteptat până dimineață ca să intre în curtea acestuia. În curtea lui Dincă, anchetatorii au găsit un butoi metalic sub care se aflau cenușă și fragmente de oase umane calcinate. Cazul a adus în atenţie dispariţia Luizei Melencu, o tânără de 18 ani care fusese văzută ultima oară tot în Caracal, în 14 aprilie 2019, în timp ce era luată „la ocazie”, la fel ca Alexandra.










