
Edilul Ion Dodurea a semnat luni contractul de finanțare prin PNRR a primul său proiect. Astfel că, în Caracal va începe anveloparea blocurilor. Acesta este unul dintre primele proiecte ale administrației Dodurea depuse pe PNRR.
De altfel primarul este unul dintre campionii acestui Program. Acesta are in evaluare la această dată peste 19 proiecte ce implică atât investiții în educație, sport dar și pe plan economic și creșterea calității vieții caracalenilor.
La nivel național au fost semnate 12 contracte de finațare prin PNRR în valoare de peste 1,4 miliarde de lei. Printre acestea din Olt s-a numărat și cel care vizează creșterea eficienței energetice la locuințele colective din municipiul Caracal (jud. Olt) . valoare investiției se ridică la suma de 56.452.780,86 lei.
Potrivit edilului, Ion Doldurea, în acest proiect sunt incluse 31 de blocuri care urmează să fie reabilitate termic în următorii ani.
Totodată, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a semnat contractul de finanțare a proiectului ce implică reabilitarea termică pentru creșterea eficienței energetice la Spitalul Județean de Urgență Slatina (Pavilionul materno-infantil) . Valoare acestuia este de 38.528.854,46 lei;










