Ministrul Energiei Virgil Popescu a făcut, vineri, câte precizări extrem de importante legate de ordonanța de urgență a Guvernului (OUG) pe Energie, adoptată de Executiv după o serie lungă de discuții și consultări – pe alocuri pline de contre – și care vine să facă lumină într-o problemă extrem de delicată în această perioadă, respectiv cea a prețurilor la energie.
Mai exact, Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, revenirea la piața reglementată a energiei electrice, începând de anul viitor. Prețul va fi reglementat până în martie 2025.
Potrivit lui Virgil Popescu, OUG prevede că prețul maxim la care producătorii de energie vor putea vinde energia electrică este de 450 de lei/MWh.
”Este un preț care asigură dezvoltarea investițiilor companiilor, dezvoltarea de noi capacități”, a spus Virgil Popescu, subliniind că „vor participa doar capacitățile puse în funcțiune înainte de adoptarea ordonanței 27”.
”Mecanismul reglementează o parte din piața de energie. Face posibilă susținerea compensărilor de preț din OUG 119. Ne-am dovedit în Europa pionieri în a adopta o serie de măsuri ce au fost adoptate ulterior de alte state”, a afirmat, la randul sau, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu.
”E un sistem ingenios, e aplicat în Franța un sistem similar, doar că acolo vorbim doar de energia nucleară. Pentru 2023 estimăm că o treime din piața de energie se va găsi în acest sistem. Acest sistem va permite o stabilitate a prețurilor pe toată durata de aplicare a acestui mecanism”, a explicat și ministrul Energiei.










