Bărbat care şi-a abuzat copiii – arestat; acuzaţiile: rele tratamente şi corupere sexuală a minorilor

Îți recomandăm

Un bărbat din Braşov a fost arestat preventiv pentru că şi-a abuzat cei trei copii, acesta fiind acuzat de procurori de violenţă în familie, rele tratamente aplicate minorului şi corupere sexuală a minorilor.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a transmis sâmbătă că inculpatul „a comis numeroase acte de natură a pune în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală” a copiilor.

Bărbatul i-a supus la ‘tratamente umilitoare’, precum obligarea acestora să participe la ‘şedinţe’, unde erau forţaţi să stea pe scaun în timp ce le ţinea prelegeri. Dacă vreunul dintre copii îndrăznea să se opună celor povestite, acesta era înjurat şi lovit. Prelegerile vizau chestiuni de natură a le periclita grav dezvoltarea intelectuală şi morală, arată procurorii.

„A forţat persoanele vătămate să stea în genunchi, să îşi ceară scuze şi să îi sărute mâna. A agresat-o fizic pe una dintre persoanele vătămate, prin lovirea cu pumnii în zona feţei şi a pieptului. A ameninţat-o cu moartea, respectiv că o va băga „jos” lângă mama sa. A obligat pe toate cele trei persoane vătămate, una dintre ele în vârstă de 11 ani la momentul respectiv, să vizioneze o înregistrare care surprindea întreţinerea de raporturi sexuale, de natură a le periclita grav dezvoltarea morală”, spun anchetatorii.

Inculpatul a fost reţinut vineri iar sâmbătă Judecătoria Braşov a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Activităţile de urmărire penală au fost desfăşurate de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţia 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

sursa AGERPRES

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Locuitorii din Osica de Sus vor sărbători Ziua Comunei

Primăria Comunei Osica de Sus organizează pe 31 mai 2026 o nouă ediție a Zilei Comunei Osica de Sus,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img