
Anca are 40 de ani si a fost diagnosticată cu cancer la stomac. Crunta boală a fost depistată în timp ce se afla însărcinată cu cel de-al doilea copil, la care a fost nevoită să renunţe. Singura şansă la viaţă o reprezintă scoaterea stomacului, însă costurile intervenţiei se ridică la aproximativ 60.000 de EURO, sumă imposibilă pentru familia ei.
Anca este din Slatina iar acum luptă pentru o viața lângă copii ei și familia sa. Iar această șansă i-o pot da oamenii cu suflet mare care pot să doneze.
Cu totii ne dorim să ne bucuram de viata, de cei dragi, de copii și de lucrurile frumoase. Așa îsi dorește și Anca-Florentina, mama Anei, o soție minunata și o prietenă de nădejde. Doar că momentan îi este foarte greu să se mai bucure. Ceea ce împiedică în acest moment bucuria Ancăi este un diagnostic primit recent, în urma unor experiențe greu de dus: Cancer gastric cu tumori Krukenberg”, spune prietena ei, Elena, cea care a cerut ajutor pe rețelele de socializare.
Crunta boală a descoperit-o în luna septembrie, când ceea ce părea un fibrom s-a dovedit a fi de fapt metastaze, în urma unui cancer de stomac.
„Anca a descoperit această cruntă boală fiind însărcinată cu al doilea copil, îngeraș acum în cer.
Un moment care trebuia să fie cea mai mare bucurie s-a transformat într-un coșmar, deoarece metastazele, inițial descoperite ca un fibrom, s-au localizat în uter și a fost nevoie de histerectomie totală.
În urma acestei pierderi și după multe investigații, s-a descoperit ca nemiloasa boală este un cancer la stomac, o boală pentru care tratamentul este paleativ, nu curativ. Ceea ce înseamnă că o șansă la viață ar fi o operație de scoatere a stomacului.
Costurile aproximative ale operației se ridică la peste 60 000 de EURO, sumă care pentru Anca și familia ei este imposibil de acoperit.
Pentru moment, Anca începe chimioterapia, ca tumora să poată fi stabilizată și ea sa fie eligibilă pentru operație.
La noi în țară NU se decontează tratamentul de imunoterapie, care pe Anca o costa 4500 EURO/lună.
Haideți să o ajutăm pe ANCA să facă acest tratament și să îi transmitem puțin curaj, căci are mare nevoie. Și, mai ales, Ana-Maria, fiica ei de 6 anișori are mare nevoie ca mămica ei să fie bine”, mai spune prietena Ancăi.
Orice sumă, oricât de mică, poate contribui la o şansă în plus pentru Anca. Detaliile contului: IBAN: RO60INGB0000999913148860
Titular cont: Anca Florentina Truta
Banca: INGB CENTRALA
Moneda: RON
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU










