Trei elevi ai Liceului Tehnologic din Scorniceşti au ajuns la spital, în stare foarte gravă, după ce ar fi consumat alcool.
“Din primele verificări, polițiștii au constatat că trei minori, cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, ce se aflau pe Bulevardul Muncii, din orașul Scornicești, acuză stări de rău.
Cei trei minori au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.” a transmis IPJ Olt.
În cauză, polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt.










