Toate salariile să crească cu cel puțin 15% pentru personalul din Educație

Îți recomandăm

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „noi am cerut, de exemplu, ca toate salariile (din educație – n.red) să crească cu cel puțin 15%”. Este vorba despre salariile personalului nedidactic, didactic auxiliar și didactic. Inițial, acesta a fost întrebat ce au cerut sindicatele la întâlnirea de la Guvern, iar răspunsul liderului sindical a fost „creșterea decentă”.

După aceea, acesta a dat exemplul creșterii salariilor cu 15%. Declarațiile au fost făcute după întâlnirea sindicatelor cu premierul Nicolae Ciucă.

Aceasta a mai spus că urmează să primească un răspuns de la Guvern: „Eu spun că a fost o întâlnire foarte bună, care permite luarea în discuție a unor probleme majore cu care noi ne confruntăm. Bineînțeles că ele sunt de natură salarială, în primul rând, vizează personalul nedidactic, didactic auxiliar și nu numai aceste categorii. Urmează ca în perioada imediat următoare, pe baza unei analize foarte serioase, să primim răspuns la solicitările noastre.”

Marius Nistor a mai declarat că premierul Ciucă a spus că „problemele sunt reale și urmează să analizeze. Există toată deschiderea pentru identificarea unor soluții.”

Întrebat de data la care s-ar putea aplica creșterile de 15%, acesta a răspuns că „până a discuta data, noi discutăm în momentul de față de impactul pe care îl ordonanța 168 și despre faptul că, până în decembrie, legea 153 avea ca termen aplicarea ei în integralitate. Aplicarea în integralitate a legii 153 pentru unii va însemna chiar creșterile acelea de 15%. Pentru alții, nu înseamnă așa ceva. Pentru unii vor fi creșteri de 4% , pentru alții de 0%. Categoric, am nevoie de o modificare a Legii 153 sau de identificarea unei soluții, ca să pot opera creșteri, pentru cei care sunt deja la maximum. Soluțiile sunt la Parlament.”

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img