Accident cumplit: O tânără și un adolescent și-au pierdut viața

Îți recomandăm

Doi tineri cu vârstele de 16 şi 20 de ani au murit într-un accident de circulaţie care a avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în Băile Herculane, după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat din judeţul Gorj, notează Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, din primele cercetări a rezultat că tânăra de 20 de ani, din Băile Herculane, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, iar într-o curbă uşoară la stânga a intrat pe sensul opus de mers. Aici a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani, din judeţul Gorj.

„În urma accidentului a rezultat decesul conducătoarei auto în vârstă de 20 de ani şi al pasagerului din dreapta faţă din acelaşi autoturism, în vârstă de 16 ani”, a precizat sursa citată.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Gigel Știrbu: „PSD spune că este în opoziție, dar adevărata putere se vede în instituțiile statului”

Deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, susține că declarațiile liderilor PSD privind trecerea partidului în opoziție nu sunt confirmate...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img