Cazierul judiciar va fi eliberat și online. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

Îți recomandăm

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care simplifică procedura eliberării cazierului judiciar. Astfel, acesta va putea fi eliberat online.

Legea vizează creşterea operativităţii în obţinerea certificatului de cazier judiciar, în sensul simplificării acestei proceduri, propunându-se ca şi eliberarea actului, nu doar depunerea cererii de eliberare, să fie făcută în formă electronică. George Cristian Tuţă, deputat PNL și inițiator al legii, afirma la votul din Camera Deputaţilor că prin acest proiect, cazierul judiciar va putea fi obţinut de acasă, fiind „un gest de normalitate pentru cei peste două milioane de români din ţară şi din străinătate care nu vor mai trebui să aglomereze drumurile şi secţiile de poliţie”. Totuși, eliberarea cazierului judiciar și în format electronic se va face în termen de cel mult șase luni. „La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma consemnării opţiunii în cererea-tip prevăzută la alin.(1) şi (2), certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice. (…) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar”, prevede legea.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Aer polar peste România. Ploile se opresc, dar temperaturile scad sub zero grade în toată țara

Vremea se răcește accentuat în România, după ce ploile se vor retrage treptat. Urmează zile cu soare, dar și...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img