Implicare, dăruire și speranță!

Îți recomandăm

Primăvara reprezintă un nou început, dar și implicare din parte unor suflete frumoase. Exemplul stă în fiecare dintre noi, iar noi alături de viitoarele generații putem schimba cursul vieții mai multor copii care nu au avut norocul să se nască în familii înstărite.

La Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina a avut loc expoziţia cu donație „Mărțișoare vesele pentru copii fericiți”, din cadrul Proiectului Social Național „Milioane de capace, milioane de zâmbete” – fiind expuse sute de mărţişoare toate realizate de copii din materiale refolosibile.

Pe lângă scopul educativ de păstrare a tradiţiei Mărţişorului în România, organizatorii şi-au propus să dea un caracter umanitar acestei expoziţii, prin vânzarea tuturor mărţişoarelor expuse, cu banii rezultaţi urmând a fi achiziționate haine și încălțăminte pentru copiii din mediile defavorizate. În preajma Sărbătorilor Pascale, cei mici vor avea parte de aceste daruri care au fost posibile în urma acestui proiect social.


„Primăvara ne reamintește de un început, iar noi am ales ca începutul nostru să coincidă cu cel al renașterii întregii naturi. Le mulțumim tuturor celor ce ne-au vizitat și au contribuit la cutiuța cu zâmbete pentru copiii defavorizați! Alături de echipa proiectului au fost prieteni vechi, ce s-au implicat mereu în activitățile noastre, Cristina Ghidănac, Florăria Green Garden, Morelli Morelli, dar și prieteni noi, Asociația „ÎMPREUNĂ PENTRU EDUCAȚIA VIITORULUI” și Leonidas Slatina, o ciocolaterie belgiană recent deschisă în orașul nostru, localizată lângă Biblioteca Județeană, cu peste 60 de sortimente de praline pe toate gusturile, chiar vă recomandăm să le călcați pragul ca și o experiența și bineînțeles pentru un cadou de cea mai înaltă calitate. Pentru o locație deosebită îi suntem recunoscători domnului director Ilie Brăileanu și colectivului de la Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina. Le mulțumim copiilor ce au confecționat mărțișoarele și copiilor ce au donat pentru ele, părinților, cadrelor didactice și sponsorilor noștri! Vă dorim tuturor o primăvară frumoasă!”, a punctat Elena Leulescu, unul dintre inițiatorii proiectului, cadru didactic la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Slatina. Arina Georgescu, director Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Slatina este alături de toate proiectele din unitatea de învățământ și le susține necondiționat, totul pentru binele celor mici și fericirea părinților.

Alături de proiect au venit și inspector ISJ Olt, Mariana Matei, Adela Pantilie, inspector ISJ Olt, director Crucea Rosie, Simona Capizisu și Ion Teleșpan, director adjunct la Palatul Copiilor.
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

ANAF avertizează: o nouă tentativă de fraudă în numele instituției. Escrocii te vor suna să-ți ceară datele

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trage un semnal de alarmă pentru toți românii. O nouă fraudă face ravagii,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img