Preșcolarii grupei mari B, de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, Slatina coordonați de Maria Raliță și Mădălina Drugă au încheiat ultima zi din ”Școala altfel” cu un frumos spectacol tematic numit CARNAVAL. Clopoțelul săptămânii ”Școala altfel” a sunat timp de cinci zile și pentru preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 1 Slatina.
Acest clopoțel a vestit un altfel de program, deosebit prin implicarea copiilor, îndrumați de educatoarele lor, în activități non-formale interesante, care au valorizat talentele, preocupările extrașcolare și competențele în domenii diverse.

Activităţile desfăşurate au fost în acord cu nevoile exprimate de copii, părinţi și comunitate. În această perioadă preșcolarii grupei mari B, de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1, Slatina coordonați de Maria Raliță și Mădălina Drugă au fost la Biblioteca ”Ion Minulescu”, la Muzeul Județean Olt unde au luat parte la o serie de activități, iar la final de spătămână s-au distrat pe cinste la CARNAVAL, petrecere tematică unde Maria Lupu de la Happy Kids a fost responsabilă de voia bună.

Ocazie cu care s-a cântat, s-a dansat, copiii s-au distrat împreună cu doamnele lor și au transmis tuturor starea de bine și veselie.









