O femeie a murit într-un accident rutier grav, în care alte două persoane au fost rănite

Îți recomandăm

O femeie a murit, iar alte două persoane au fost rănite sâmbătă după-amiază, în urma unui accident rutier care a avut loc între municipiul Tulcea şi satul Agighiol, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

Cele trei persoane se aflau într-un autoturism, iar în urma accidentului una dintre ele a rămas încarcerată. În sprijinul victimelor au intervenit două echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială pentru descarcerare şi una de stingere. „Ajuns la locul intervenţiei, echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea victimei, o persoană de sex feminin, predând-o echipajelor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) prezente la faţa locului. Din nefericire, femeia prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, medicul declarând decesul acesteia”, a precizat ISU Delta. Potrivit sursei, celelalte două victime au fost preluate de echipajele SAJ, care le-au acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Urmează temperaturi mai ridicate decât normalul în următoarele patru săptămâni. Prognoza ANM până la jumătatea lunii septembrie

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în vestul şi sud-vestul ţării, în cea mai mare parte a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img