Elevul care și-a înjunghiat profesoara a fost REȚINUT! Minorul este acuzat de tentativă de OMOR

Îți recomandăm

Elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. Incidentul a avut loc pe 5 aprilie, la Liceul „Ion Creangă” din Capitală, acolo unde băiatul în vârstă de 16 ani învață.

Incident grav într-unul din liceele de prestigiu din Capitală. O profesoară de japoneză a fost înjunghiată la începutul orei de japoneză de către un elev de clasa a X-a, de la Liceul Ion Creangă.

Potrivit surselor Realitatea PLUS, elevul era în depresie, nediagnosticat ca atare. El a fost reținut, însă se pare că nu este propus spre arestare preventivă.

La începutul orei, profesoara ar fi anunțat clasa a X-a că urmează să le dea un test, însă a fost și momentul în care băiatul a atacat-o pe femeia de 26 de ani cu un cuțit, în zona gâtului. Femeia a fost rănită superficial în zona respectivă, iar ulterior, la fața locului au sosit medici, dar și polițiștii secției 14, o secție de poliție aflată foarte aproape de liceul respectiv. Profesoara a fost transportată de urgență la Spitalul Universitar din Capitală, unde rana i-a fost suturată, iar apoi a fost lăsată să plece acasă.

După ce și-a înjunghiat profesoara, băiatul a declarat că așa a simțit că trebuie să facă, conform unor surse apropiate anchetei. 

Până acum, spun surse din anchetă, băiatul nu a fost considerat un adolescent problemă sau un copil agresiv. Alături de el au fost audiați și alți martori ai incidentului, tot copii, dar și părinți ai acestora.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care ziua devine egală cu noaptea. Tradiții și superstiții

Toamna astronomică începe oficial miercuri, 23 septembrie 2026. Echinocțiul de toamnă se produce la ora 03:05, ora României, și...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img