Liviu Voiculescu vrea comasarea celor patru scrutinuri electorale din 2024

Îți recomandăm

2024 este an electoral. Românii vor fi chemați la urne pentru a-și alege europarlamentarii, aleșii locali și cei județeni, parlamentarii, precum și președintele țării. De aceea, liberalii vor să comaseze unele alegeri, respectiv cele generale cu cele locale.

Liviu Voiculescu, senator PNL Olt, spune că prin comasarea unor alegeri, cheltuielile statului cu organizarea tururilor de scrutin de anul viitor s-ar putea reduce considerabil.

„2024 se anunţă un an crucial pentru România, și asta pentru că ar urma să avem în acelaşi an patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Cheltuieli inerente, eforturi de organizare și de gestionare procesuală, campanii electorale ori drumuri la secția de vot pe care cetățenii sunt nevoiți să le facă. În plus, activitatea guvernamentală și administrativă centrală şi locală este în mare parte ocupată cu realizarea alegerilor. Iată ce presupune în general organizarea și desfășurarea unui singur scrutin electoral. Pentru că anul viitor se anunță patru runde electorale, Partidul National Liberal ia în calcul posibilitatea de a comasa unele alegeri. În acest fel cheltuielile statului cu organizarea alegerilor se vor putea reduce considerabil și, cel mai important, se va putea ține cont de dorința românilor”, a declarat senatorul liberal Voiculescu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Noua lege a salarizării menţine sporurile pentru implementarea proiectelor europene

Personalul din instituţiile publice implicat în implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene va putea beneficia de sporuri de până...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img