Ilie Crinu Florinel- un oltean a primit titulul de mentor pentru excelență în educație

Îți recomandăm

Un oltean a fost declarat mentor pentru excelență în educație. Ilie Crinu Florinel este antrenor de kaiac, București și alături de alti nouă profesori, antrenor sau bibliotecari au primit pemiul din partea MOL România și Fundația pentru Comunitate .

Acesta este al doilea premiu de acest gen primit de un oltean. În 2017 Petre Arnăutu a primit aceași distincție.

Ilie Crinu Florinel este profesor-antrenor emerit de kaiac cu peste patru decenii de activitate în domeniu, în prezent la Clubul Școlar Sportiv nr. 6 din București, Ilie Crinu Florinel a antrenat toate loturile naționale ale României, cu multiple participări la olimpiade și medalii la campionatele mondiale si europene, de juniori si seniori.

În cuvintele doamnei Andreea Paul, mama sportivei Sandra Paul, premiată cu 6 medalii de aur și 6 medalii de argint de către Federația Româna de Kaiac-Canoe în ultimii 3 ani: „Am înțeles repede că aveam de-a face cu unul dintre ultimii mohicani autentici ai kaiacului românesc, din pleiada de antrenori cu rezultate mondiale deosebite. Ilie Crinu a fost antrenor al tuturor loturilor naționale ale României de kaiac – juniori și seniori deopotrivă, inclusiv în garnitura memorabilă de antrenorat a României cu Ilie Crinu la Juniori și Ivan Patzaichin la Senori. Am realizat că profesorul emerit Ilie Crinu, cu peste 40 de ani de antrenorat, lucrează cu mult profesionalism cu sportivii săi, indiferent de vârsta lor și de nivelul de pregătire, începători sau avansați, un om care aplică tratatul despre lucrul bine făcut în România, pe bune, și care ia sportul cu adevărat în serios.”

Premiul Mentor pentru excelență în educație a fost acordat anual, începând din 2010, profesorilor și antrenorilor, care au descoperit tineri talentați, i-au îndrumat încă de la începutul carierei lor și au avut un rol important în evoluția profesională a discipolilor lor. Prin acordarea acestui premiu, organizatorii doresc să recunoască public valoarea muncii și rezultatele excepționale înregistrate de acești dascăli deosebiți care sunt apreciați de elevi, părinți, colegi și de întreaga comunitate în care își desfășoară activitatea.

MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat, pentru al 13-lea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație, recunoscând public valoarea și rezultatele activității pedagogice ale celor zece laureați, profesori și antrenori de excepție din toată țara. Gala Premiilor Mentor a fost organizată pe 26 aprilie la Timișoara, Capitala Europeană a Culturii. Laureații, care au fost nominalizați la această distincție de către elevii lor și de către părinții elevilor, au fost premiați cu câte un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și cu câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.

Cei zece premianți au fost selectați dintre cele 238 de nominalizări depuse de elevi, părinți sau profesori în perioada mai-decembrie 2022. Numărul mare al nominalizărilor arată că programul Premiul Mentor este cunoscut, iar comunitățile doresc să-și exprime aprecierea față de mentorii care inspiră noua generație.

Laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație, ediția a 13-a, 2022 sunt:

Bodea György, profesor de chimie, Cehu Silvaniei

Csavar Mária, profesor de limbă și literatură română, Gheorgheni

Maria Cristina Dan, profesor de vioară, Timișoara

Dobra Judit, profesor de limbă și literatură maghiară, Sfântu Gheorghe

Ilie Crinu Florinel, antrenor de kaiac, București

Liptak Martin, antrenor de înot, Arad

Cristian Mihai Maliș, antrenor de canotaj, Orșova

Liliana Pîntea, bibliotecar, Hangu, Neamț

Ilie Rus, profesor de fizică, Beiuș

Mihai Trandafirescu, antrenor judo, Ploiești

Cu prilejul Galei de premiere, a fost anunțată și noua ediție a Premiilor Mentor. Nominalizările pot fi depuse până pe data de 31 decembrie 2023 de către orice persoană, atât în nume propriu cât și în numele unui grup.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Balș: Serviciul de alimentare cu apă este oprit în zona Centru

Reprezentanții Companiei de Apă Olt au anunțat că serviciul de alimentare cu apă este oprit în zona Centru (blocurile...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img