Bugetul de 100 de milioane de lei pentru prima sesiune a Programului Casa Verde Fotovoltaice a fost epuizat în 9 minute


Persoanele fizice s-au putut înscrie, începând de azi, de la ora 10:00, în noua sesiune a Programului Casa Verde Fotovoltaice, prin intermediul aplicaţiei informatice dedicate. Sesiunea de înscrieri a fost deschisă, în prima etapă, pentru locuitorii din regiunea Bucureşti-Ilfov. Finanțarea oferită de stat este de 20.000 de lei. Bugetul alocat primei sesiuni a fost epuizat în mai puțin de 10 minute.
Bugetul de 99.860.000 de lei alocat regiunii București-ilfov a fost rezervat integral în primele nouă minute, prin înscrierea unui număr de 4.993 de persoane fizice, anunță Administrație Fondului de Mediu. „Îi felicit pe toți beneficiarii care s-au înscris astăzi, dar și pe colegii noștri de la Administratia Fondului pentru Mediu care s-au mobilizat exemplar și au dovedit că se poate realiza o aplicatie care să funcționeze eficient. În continuare exista provocări, dar sper ca totul să decurgă la fel de bine în toate celelalte etape”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna. Persoanele fizice din celelalte regiuni se vor putea înscrie conform calendarului aici. Pentru toate regiunile, în prima zi programată, înscrierea în aplicație va începe la ora 10:00. Pentru regiunile în care înscrierea se va realiza în trei zile lucrătoare consecutive, înscrierea începe la ora 10:00 în prima zi și continuă până în cea de a treia zi, la ora 23:59. Pentru regiunile în care cele 3 zile lucrătoare programate pentru înscrierea solicitanților sunt separate de zile nelucrătoare, orele de începere/încheiere a înscrierii sunt: în prima zi: 10:00 – 23:59, a doua zi: 0:00 – 23:59 a treia zi: 0:00 – 23:59.
sursa DIGi 24