O femeie a sărit de la etajul zece al unui bloc și a supraviețuit

Îți recomandăm

Scene de groază în Timișoara! O femeie a decis să își încheie socotelile cu viața într-un mod extrem de violent. Aceasta a sărit de la etajul zece al unui bloc din oraș.  Șocați, locatarii care i-au văzut trupul desfigurat pe caldrâm au sunat la 112.

„La data de 7 iunie 2023, în jurul orei 11:52, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe acoperișul de la intrarea în scara unui bloc, situat pe Calea Șagului din municipiul Timișoara, s-ar afla o femeie căzută.

Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, din primele informații rezultând faptul că o femeie în vârstă de 53 de ani s-ar fi aruncat de la etajul 10 al blocului.

Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor cauzelor și condițiilor producerii incidentului”.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

AJPIS Olt: Alocația de stat se acordă în continuare tinerilor care au împlinit 18 ani și urmează cursurile liceale sau profesionale în anul școlar...

Odată cu începerea anului școlar 2026–2027, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Olt (AJPIS Olt) reamintește tinerilor care...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img