Turcii de la Ozaltin au câștigat Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești

Îți recomandăm

Turcii de la Ozaltin au fost desemnați caștigatori pe tronsonul 1 (17,7 km) al Drumului Expres Craiova – Slatina-Pitești.Pentru acest contract a mai depus ofertă și UMB, însă sursele noastre susțin că, cel mai probabil, grupul controlat de Dorinel Umbrărescu a vrut să se retragă din cursă.

”Asocierea de constructori români și turci va avea la dispoziție 439,29 milioane de lei (fără TVA) și 18 luni pentru a finaliza lucrările, după semnarea contractului.Finanțare lucrărilor între Craiova și Robănești este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile, iar procedurile pentru semnarea contractului vor putea fi demarate peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.Contractul precedent a fost reziliat la sfârșitul anului trecut, după ce constructorul italian nu a mai fost capabil să continue lucrările”, a anunțat ministrul Transportului, Sorin Grindeanu.

Valoarea estimată a contractului este de 544,13 milioane de lei (fără TVA). Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Lucrările care au rămas să fie executate, după rezilierea contractului anterior, trebuie finalizate în maximum 18 luni.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Biciclete și role de închiriat, la Clubul Nautic și de Agrement „Plaja Olt”

Slătinenii au încă un motiv în plus să petreacă timpul în aer liber. Reprezentanții Clubului Nautic și de Agrement...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img