Accident în Slatina. O ambulanță a fost implicată

Îți recomandăm

La intersecția străzii Primăverii cu bulevardul A.I. Cuza din municipiul Slatina, în dimineața zilei de marți, 25 Iulie, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate o ambulanță și un autoturism.
În urma evenimentului, ambii conducători auto au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și au rămas fără permisele de conducere:

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că o ambulanță, condusă de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Slatina, a pătruns în intersecție, pe culoarea roșie a semaforului electric, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din aceeași localitate, care nu i-a acordat prioritate. În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.” transmite IPJ Olt.

Conducătorii auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Pentru abaterile săvârșite, ambii conducători auto au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii le-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, respectiv bărbatului de 53 de ani pentru o perioadă de 90 de zile, iar bărbatului de 47 de ani pentru o perioadă de 60 de zile.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Europenii vor să călătorească mai mult ca niciodată în 2026, în ciuda costurilor și a tensiunilor din Orientul Mijlociu

Dorința europenilor de a călători în 2026 nu numai că rămâne puternică, ci atinge și niveluri record, în ciuda...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img