Trapperul Gheboasă a fost amendat de Jandarmerie după concertul controversat de la Untold. A fost sesizat și CNCD

Îți recomandăm

Jandarmeria Cluj anunţă că, după apariţia controverselor legate de concertul susţinut de trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut sub numele de scenă „Gheboasă”, s-a autosesizat şi l-a amendat pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora. De asemenea, în urma spectacolului susţinut la festivalul Untold a fost sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, transmite News.ro. 

„În data de 6 august a.c., ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la concertul susţinut de trapperul Gheboasă, în timpul căruia acesta a avut versuri vulgare şi rasiste, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca s-a autosesizat şi a luat decizia de a analiza suportul optic pe care l-a avut la dispoziţie.  În urma analizării informaţiilor şi verificării aspectelor semnalate, în data de 8 august a.c., a fost aplicată în acest caz o sancţiune contravenţională, conform prevederilor art. 2, alin. 1) din Legea 61/1991, constând în amendă în valoare de 1.000 lei, pentru «proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora»”, anunţă, marţi, Jandarmeria Cluj.  Instituţia precizează că, în urma spectacolului, a fost sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării „pentru analizarea actului artistic, a cuvintelor şi expresiilor utilizate, din perspectiva comiterii unor eventuale fapte antisociale de discriminare”.  Piesa care a provocat controverse în spaţiul public este numită „Ţiganca”, iar versurile sunt vulgare şi jignitoare la adresa femeilor. Piesa a fost cerută de public, spectatorii cântând versurile împreună cu interpretul.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Avertismentul economiştior: Datoria publică a României ar putea să ajungă la 90% din PIB mai devreme de 2036

Datoria publică a României ar urma să crească gradual în următorii ani, de la o pondere de 61,6% din...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img