Darius Vâlcov a fost adus în România cu escortă, din Italia

Îți recomandăm

Fostul primar al municipiului Slatina, Darius Vâlcov, a fost adus, astăzi, în țară de o escortă a Poliției Române și va ajunge la închisoare.

Vâlcov are de executat o condamnare la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani în „Dosarul Tablourilor”.

Vâlcov a fost condamnat definitiv, pe 2 mai, la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Este vorba despre „Dosarul Tablourilor”, în care procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.

Vâlcov a fost dat în urmărire generală de Poliţia Română pe 3 mai, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat. Pe 23 mai, Darius Vâlcov s-a predat în Italia.

Pe 20 iulie, Curtea de Apel din Napoli a aprobat solicitarea statului român de a-l preda pe fostul ministru de finanțe, dar decizia a fost atacată cu recurs. Recursul a fost respins marți, 8 august.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Eclipsă parțială de Lună pe 28 august 2026, vizibilă din România. La ce oră începe și de unde poate fi observată

În dimineața zilei de 28 august 2026, din România va putea fi observată o eclipsă parțială de Lună, dacă...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img