Spectacol incendiar la Cârlogani

Îți recomandăm

Ziua de Sfânta Maria Mare a devenit deja o tradiție pentru cei care locuiesc în comuna olteană, Cârlogani să se strângă în centrul comunei pentru a se sărbătorii.

Primarul Ionel Văduva a reușit performanța de a umple până la refuz comuna, sute de oameni atât din Cârlogani, cât și din localitățile vecine au venit la sărbătoarea comunei. Primăria și Consiliul Local Cârlogani, în frunte cu primarul Ionel Văduva și echipa sa din subordine, au pregătit un spectacol grandios, așa cum o face de câțiva ani încoace, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Zilei comunei. Iar cap de afiș printre alți artiști ai muzicii populare, ușoare și de petrecere, Lora, Angela Rusu, Jador, și Formația Triton.

Concertul a avut loc în centrul comunei oltene, cu începere de la ora 19:00, pentru cetățenii din Cârlogani cântând și Angela Rusu și Aura Stoican. În cadrul evenimentului au fost premiate și șapte cupluri care au sărbătorit în acest an 50 de ani de căsătorie. Totodată copii din comună cu performanțe notabile la școală, dar și cei care fac parte din ansamblu de dansuri populare au fost și ei premiați de edilul comunei.

La eveniment a fost prezentă și echipa PSD Olt în frunte cu președintele, Marius Oprescu, deputații de Olt, Marius Iancu, Cătălin Grecu, Emil Albotă, Ionuț Cheznoiu, Florin Barbu, Corina Sulger, președinta OFSD Olt, Elim Marinescu, președintele pen sionarilor PSD Olt. Cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Olt, Virgil Delureanu și Cosmin Floreanu, președintele ANOFM, Florin Cotoşman și Daniel Bărbulescu, Daniel Bărbulescu este noul director general adjunct al AFIR.

„Nu am venit singur, am venit alături de echipa PSD de la Olt, suntem alături de dumneavoastră într-o formulă aproape completă din respect pentru primarul Ionel Văduva, pentru dumneavoastră. Vreau să vă asigurăm că suntem alături de această comună în toate proiectele și vom face tot ce este nevoie pentru binele acestei comunități ”, a punctate președintele Marius Oprescu.

La rândul său primarul Ionel Văduva le-a mulțumit celor prezenți pentru susținere și i-a asigurat pe cetățenii comunei de toată implicarea sa în proiectele viitoare.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Miniştrii PSD îşi fac bilanţul şi predau mandatele interimarilor. La ora 10:30, Ministrul Barbu

Luni, pe parcursul zilei, miniştrii PSD ai Agriculturii, Justiei, Energiei, Muncii şi Transporturilor îşi prezintă bilanţul mandatului.La 10:30 va...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img