În dimineața zilei de marți, 22 august 2023, în jurul orei 09:00, la intersecția străzilor Vintilă Vodă cu George Poboran, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier.
Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea o bicicletă pe strada Vintilă Vodă, la intersecția cu strada George Poboran, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu autoturism parcat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, biciclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.










