O NOUĂ SERIE A PROGRAMULUI „SALVATOR DIN PASIUNE”

Îți recomandăm

A fost finalizată o nouă serie a Programului„Salvator din pasiune”. În total, sunt 24 de olteni care la sfârșitul acestei săptămâni au primit certificate care atestă dobândirea de competențe în domeniul primului ajutor.

„24 de ‘salvatori din pasiune’ au primit astăzi (sâmbătă, 23 septembrie 2023 n.r.) certificatele care atestă faptul că au dobândit competențe în domeniul primului ajutor, în urma absolvirii ‘Cursului de pregătire a voluntarilor în acordarea primului ajutor de bază’. Felicitări celor care au ales să își dedice timpul liber pentru a acumula informații prețioase, pe care le pot aplica în viața de zi cu zi!”, a declarat căpitan Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU.

Seria a 13-a a Programului de voluntariat „Salvator din pasiune” s-a desfășurat în perioada 26 august – 23 septembrie 2023, la sediul ISU Olt, sub coordonarea Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și cu participarea asistentului medical principal SMURD Olt, din cadrul Centrului Operațional.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Șeful CNAS anunță concursuri pentru toate funcțiile de șefi de CJAS: Corect, fără ingerinţe politice sau de altă natură

Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate anunță concursuri pentru ocuparea funcțiior de șefi de case județene de asigurări de sănătate....
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img