Pe 31 octombrie se inaugurează noul sediu al Judecătoriei Slatina

Îți recomandăm

Tribunalul Olt a anunțat că noul sediu al Judecătoriei Slatina, amenajat în clădirea fostei Bănci Naţionale a României de pe strada Mihai Eminescu, va fi inaugurat marţi, 31 octombrie.

Cu toate acestea, activitatea nu va fi mutată deocamdată în noul sediu:

Vă facem cunoscut că în data de 31.10.2023, începând cu ora 9.00, la sediul fostei Bănci Naționale a României, din Slatina, str. Mihai Eminescu, nr. 16, județul Olt, va avea loc festivitatea de inaugurare a noului sediu administrativ al Judecătoriei Slatina, imobil ce a făcut obiectul investiției ,,Reparaţii capitale, amenajare, consolidare, restaurare şi extindere sediu Judecătoria Slatina” din cadrul Programului Naţional de consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată aflate în municipii reşedinţă de judeţ, derulat prin Compania Naţională de Investiţii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Data începerii activității judiciare în noul sediu al Judecătoriei Slatina va fi adusă la cunoștință, în timp util, tuturor persoanelor interesate.”, transmite Tribunalul.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Investiție de 10 milioane de lei blocată în Consiliul Local Dobrosloveni. Viitorul școlilor din comună depinde de votul aleșilor

Modernizarea Școlii Gimnaziale Dobrosloveni și a Școlii Reșca este în pericol. Deși primăria a atras fonduri record prin programul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img