Ziua Ștafetei la Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt

Îți recomandăm

La 20 noiembrie este sărbătorită Ziua Internaţională a Drepturilor Copiilor, iar astăzi am ”predat” ștafeta elevilor de la Liceul Tehnologic ”Tănase Constantin” din comuna Izvoarele.

Proiectul “Ziua Ştafetei”, campania-eveniment în cadrul căreia jandarmii predau ştafeta tinerilor dornici să afle cât mai multe despre misiunile și activitățile care presupun această meserie. Cu sprijinul unui „mentor”, elevilor li se predă „ştafeta” profesiei printr-o experienţă captivantă şi preţioasă.
Desfășurarea activității are scopul de a informa tinerii despre etapele care trebuie parcurse la alegerea unei cariere militare, precum și despre prezentarea tehnicii și a materialelor din dotarea efectivelor de jandarmerie.
De asemenea, colegii noștri din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale le-au oferit informații despre riscurile la care sunt supuși tinerii la nerespectarea normelor și a prevederilor legale, precum și despre efectele consumului de substanțe interzise.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Se pregătesc bani pentru crescătorii de ovine. Cine poate primi până la 50.000 de euro

Crescătorii de ovine ar putea beneficia, începând din această toamnă, de o nouă formă de sprijin pentru investițiile destinate...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img