Sărbătorile de iarnă se apropie, iar mulți români au început deja pregătirile. Oamenii au început să își împodobească frumos casele, dar și pomul de Crăciun.
Totuși, în cazul bradului, există o dată fixă, potrivit tradiției, însă nu toate persoanele țin cont de acest detaliu spiritual.
Împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai așteptate tradiții în preajma sărbătorilor. De la an la an, comercianții scot la vânzare și mai multe feluri de decorațiuni, cât mai colorate și strălucitoare. Globurile și instalațiile intră în magazine încă din luna noiembrie. Astfel că unii români, nerăbdători, împodobesc bradul înainte de luna decembrie.
Când se împodobește bradul de Crăciun
Împodobirea bradului este un obicei foarte vechi, asociat cu sărbătoarea Crăciunului. Inițial, oamenii îl decorau doar cu lumânări. Odată cu dezvoltarea tehnologiei, au fost create diverse decorațiuni speciale, iar acum pomul este o adevărată frumusețe.
Deși unii români aleg să împodobească bradul încă de la începutul lunii decembrie sau chiar finalul lunii noiembrie, există o dată fixă pentru acest obicei. Tradiția românească spune că pomul de Crăciun trebuie decorat în seara de Ajun, pe 24 decembrie, atunci când, potrivit legendei, vine și Moș Crăciun în casele oamenilor pentru a lăsa cadouri chiar sub bradul împodobit. El se ține în casă până în data de 6 ianuarie, când se sărbătorește Boboteaza.










