Slătineanul care a lovit intenționat, cu mașina, un alt bărbat, va petrece Revelionul după gratii

Îți recomandăm

Slătineanul care a a trecut intenționat cu mașina peste un alt bărbat va petrece noaptea dintre ani după gratii. După incidentul de sâmbătă, 30 decembrie, rănitul a ajuns la Spitalul Slatina, ulterior fiind transferat la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” din București iar conducătorul auto a ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, fiind reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat magistraților Tribunalului Olt cu propunerea de arestare preventivă pentru o lună.

Cauza penală a fost preluată de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, autorul evenimentului fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Anchetatorii au explicat în detaliu ceea ce s-a întâmplat în dimineața zilei de sâmbătă. Victima avea ordin de protecție pe numele său emis de judecătorii bălșeni, pentru o perioadă de trei luni, pentru a nu se apropia de fosta concubină de 23 de ani, care acum era pasageră în mașina ce a dat peste slătineanul de 30 de ani, după ce înainte se șicanaseră în trafic.

„În cursul zilei de 30 decembrie 2023, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat cercetarea la faţa locului şi activităţi investigative, urmare unui apel 112, cu privire la faptul că, în aceeași zi, la ora 09:24, pe strada Ionaşcu, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier cu victimă-pieton, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că numitul D. R.C., în vârstă de 30 de ani, din Slatina, județul Olt, în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare HD 99 JYT, pe fondul unui conflict mai vechi, a lovit cu intenţie, cu autoturismul, pe victima D. C.L., în vârstă de 30 de ani, din municipiul Slatina, care, în calitate de conducător auto, coborâse din autoturismul marca Citroen cu numărul de înmatriculare DJ 16 NEE, după care numitul D. R.C. a târât victima de pe partea carosabilă, până pe trotuar, călcându-l cu roţile autoturismului, provocându-i leziuni traumatice care necesită 100-120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În autoturismul marca BMW se afla, în calitate de pasager şi numita M.L.F., de 23 de ani, fosta concubină a victimei D.C.L., împotriva acestuia din urmă fiind emis ordin de protecţie provizoriu de către Judecătoria Balş, în perioada 5 decembrie 2023 – 5 martie 2024, având ca măsuri: interzicerea oricărui contact cu victima şi obligaţia păstrării unei distanţe faţă de M.L.F.. Victima D.C.L. a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, cu politraumatisme, contuzie toracică. Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Olt la data de 30 decembrie 2023 au rezultat următoarele: numitul D.C.L. de 30 de ani, din Slatina, prezintă următoarele leziuni traumatice: multiple placarde excoriate membre superioare, membre inferioare, cranio-faciale şi bazin, fracturi multiple de bazin, luxaţie coxo-femurală bilaterală; leziunile traumatice s-au putut produce în dimineaţa de 30 decembrie 2023 prin lovire cu şi de corpuri dure, târâre şi compresiune între două planuri dure (călcare cu roţi de cauciuc) în condiţiile unui accident rutier; leziunile traumatice necesită 100-120 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii”, au transmis procurorii olteni.

Sursa citată mai arată că, în urma probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reţinerii faţă de slătineanul D.R.C. pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de articolul 32, alineat 1, Cod Penal, raportat la articolul 188, alineat 1, Cod Penal. Reţinându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în cursul zilei de duminică, 31 decembrie, procurorii Parchetului Olt vor solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Slatina devine capitala cinematografiei gratuite în perioada 25-30 mai, găzduită de Cinema „Eugen Ionescu”

Iubitorii de film din Slatina au parte de o săptămână spectaculoasă plină de povești, adrenalină și emoție. Cinema „Eugen...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img