Mamă şi fiu omorâţi în faţa casei, după ce un şofer din Gorj a scăpat maşina de sub control. Cei doi mergeau spre biserică

Îți recomandăm

O femeie în vârstă de 68 de ani şi fiul ei de 51 de ani au murit în această dimineaţă, după ce un şofer a pierdut controlul volanului într-o curbă. Autoturismul l-a spulberat pe bărbat, apoi a ricoşat într-o lată maşină care, la rândul ei, a lovit-o pe femeie. Tragedia a avut loc în comuna Turburea, județul Gorj.

Ioana şi băiatul ei ieşiseră la poartă, în faţa casei, şi urmau să plece spre biserică, pentru a participa la slujbă, când s-a întâmplat nenorocirea. 

Mai multe echipaje de salvare au fost solicitate la fața locului, iar un elicopter SMURD a aterizat în zonă tot pentru a prelua victimele. „În jurul orei 08:00, am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe raza comunei Turburea, satul Cocorova, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă şi a lovit două persoane care erau pietoni. La fata locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare si o ambulanta SMURD din cadrul ISU Gorj, precum si patru ambulante din cadrul Serviciului Județean de Ambulanta Gorj, echipajele de interventie constatand ca in urma impactului violent, cei doi pietoni se aflau in state de inconstienţă.

Este vorba despre un bărbat in varsta de 52 de ani si mama acestuia in varsta de 68 de ani. Barbatul a suferit leziuni incompatibile cu viata de la impact, iar femeii i-au fost aplicate manevre de resuscitare fiind solicitat și un elicopter SMURD din cadrul punctului aeromedical Craiova pentru a o prelua in cel mai scurt timp. Din pacate, eforturile echipajelor de interventie au fost fara succes, constatand-se decesul femeii. În autovehicul se aflau conducarorul auto, un barbat in varsta de 24 de ani, care a fost evaluat medical la fata locului, dar a refuzat sa meargă la spital si mama acestuia în varsta de 43 de ani care nu a suferit leziuni”, a informat ISU Gorj.

sursa observatornews

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: Regulile pe care elevii trebuie să le respecte în sala de examen și condițiile de promovare

Probele scrise din sesiunea de toamnă a bacalaureatului 2026 debutează luni, 10 august, cu evaluarea la limba și literatura...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img