Un preot în vârstă de 86 de ani din Roma a căzut pradă unei înșelătorii bine puse la punct. Metoda folosită în acest caz a fost una clasică, dar care a început să devină din ce în ce mai folosită – tehnica oglinzii retrovizoare.
B.B., un bărbat în vârstă de 41 de ani, a fost pus sub acuzare pentru tâlhărie și vătămare corporală în urma acestui incident șocant. Modus operandi a fost familiar: o simulare de accident cu oglinda retrovizoare, o cerere de despăgubiri rapide, dar întâmplările au escaladat brusc. Victimele preferate ale escrocilor sunt femeile și șoferii în vârstă.
În acest caz, escrocul a abordat preotul pe o motocicletă, pretinzând că a fost lovit de mașina acestuia. Sub presiunea insistențelor, bărbatul a fost convins să tragă pe dreapta și să inspecteze presupusa avarie. O oglindă spartă de pe motocicletă a fost prezentată ca dovadă a „accidentului”, conform Il Messaggero, citat de StiriDiaspora.
Bătrânul a fost jefuit în momentul în care a scos portofelul să plătească „daunele”
Într-o turnură sinistră a evenimentelor, cererea inițială de despăgubire a degenerat într-un jaf brutal. Escrocul, aflat sub apărarea avocatului Giancarlo Di Giulio, a realizat că preotul avea o sumă semnificativ mai mare de bani în portofel decât cea solicitată: aproximativ patru mii de euro în numerar. Astfel într-un moment de oportunism, hoțul a smuls portofelul din mâinile prelatului și a fugit pe motocicletă.










