
Edilul Emil Moț și președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu s-au întâlnit din nou cu slătinenii din cartierul Progresul. În timpul întâlnirii s-a discutat despre anveloparea blocurilor construite după anul 1990, un subiect sensibil pentru cetățeni.
”În această seară, am fost prezent alături de președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu și reprezentanții direcțiilor din cadrul Primăriei municipiului Slatina, la o întâlnire cu locuitorii din cartierul Progresul. Am discutat cu toți cei prezenți despre diverse aspecte importante pentru zona respectivă, abordând subiecte precum progresul și nevoia de îmbunătățire ale lucrărilor din municipiul Slatina. De asemenea, a fost abordat subiectul legat de anveloparea blocurilor construite după anul 1990. Pentru parcarea modulară existentă, le-am comunicat locuitorilor termenul limită pentru depunerea dosarelor în vederea închirierii unui loc de parcare, respectiv 31.03.2024, urmând ca în perioada următoare să fie folosită la capacitate maximă. Ideile și sugestiile primite de la dumneavoastră sunt extrem de utile și aduc o contribuție semnificativă în procesul decizional pentru evoluția continuă a municipiului Slatina.” a transmis Moț.










