Proiectul de lege: Costul repatrierii românilor morți în străinătate ar putea fi suportat de stat

Îți recomandăm

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a depus un proiect de lege în Parlament privind repatrierea românilor decedați în străinătate. Potrivit actului normativ, costurile pentru această procedură ar putea fi suportate de statul român.

Un nou proiect de lege depus în Parlament chiar de președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, se referă la posibilitatea ca banii necesari pentru repatrierea românilor decedați în străinătate să fie furnizați de către statul român.

Lege: costul repatrierii românilor morți în străinătate ar putea fi suportat de stat

În expunerea de motive a proiectului de lege, inițiatorul legii, Alfred Simonis, precizează că „una dintre problemele majore cu care se confruntă aparținătorii celor decedați în afara granițelor, o constituie repatrierea acestora. Costurile de repatriere sunt unele foarte mari (…). Familiile rămase în țară sunt de multe ori aflate în situația de a apela la ajutorul concetățenilor pentru a reuși să strângă sumele necesare acoperirii acestor costuri. Este obligația statului să vină în sprijinul familiilor celor decedați, prin suportarea cheltuielilor efectuate cu repatrierea”, se mai arată în expunerea de motive.

Proiectul de lege depus în Parlament prevede că „statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetățenilor români decedați în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 de euro pentru fiecare cetățean care se regăsește în această situație”.

De asemenea, proiectul mai prevede că pentru familiile care nu pot plăti diferența de la 5.000 de euro, aceasta să fie achitată din taxele consulare. Proiectul a fost semnat de deputatul PSD Alferd Simonis, președintele Camerei Deputaților.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Bianca Toma, aduce aurul de la Luxemburg la Slatina

Performanță de top pentru Bianca Toma, sportivă legitimată la CSM Slatina. Tânăra sportivă a cucerit aurul la WTT Youth...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img