Președintele USR Olt, Fănel Bădici, și-a anunțat candidatura pentru Primăria Izbiceni. Deși au fost voci care au susținut că acesta va candida pentru conducerea CJ Olt.
Bădici a fost subprefect și conduce USR olt din 2020. Acum susține că vrea să schimbe fața comunei Izbiceni.
”Deși toate testele arată că apa din fântâni nu este potabilă de ani de zile, nici măcar pană astăzi nu avem o rețea funcțională de distribuție a apei în Izbiceni.
Piața angro de legume din Izbiceni este cea mai mare de acest fel din Oltenia dar este, în același timp, una foarte prost amenajată, cu toaletele de acum 30 de ani și pare că în fiecare an primarul găsește noi motive pentru a mai vinde o părticică din ea. Ce să mai vorbim de faptul că cimitirul din Izbiceni este un loc năpădit de vegetație și de gunoaie, că stadionul comunal, unde pe vremuri mergeam duminicile să vedem meciuri de fotbal, este acum o ruină, sau că de 5 ani căminul cultural este în renovare și nici vorbă să mai avem vreun spectacol, când înainte la noi erau mai multe concerte si spectacole decât în orașele învecinate. Nu mai continui, că imaginea tristă a localității prinde prea mult contur și asta nu ne definește deloc pe noi, cei din Izbiceni!
Izbiceni este și a fost dintotdeauna o localitate bogată, plină de viață, cu oameni gospodari, moderni, serioși si hotărâți, care își fac singuri soarta și își conduc propriile vieți, iar motivul pentru care eu candidez este acela că LOCUITORII DIN IZBICENI MERITĂ MAI MULT!
Locuitorii din Izbiceni merită o Primărie modernă și digitalizată, cu funcționari profesioniști și serviabili, care să fie conștienți că ei sunt în slujba cetățeanului, nu invers. Merită să aibă străzi asfaltate, canalizare funcțională, rețea de apă curentă, rețea de gaze, electricitate si drumuri betonate la solarii, merită o sală de sport funcțională, un stadion cu o echipa de fotbal, cu alte cuvinte merită o localitate modernă și funcțională. Și NOI trebuie sa facem posibile lucrurile astea pentru că, dacă până acum a fost posibil să mai schimbam câte ceva, abia acum a venit timpul să schimbam direcția, complet!” , a declarat Bădici










