Reținut pentru trafic de droguri

Îți recomandăm

A consumat, dar a și vândut droguri.

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

Polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în perioada februarie – aprilie 2024, acesta ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de cocaină (drog de mare risc) către consumatori din județul Olt, cu prețul de 500 lei pentru o doză.

În urma perchizițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate o cantitate de substanță pulverulentă, precum și alte mijloace de probă.

La data de 11 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea unei persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Sondaj: Peste 71% dintre români susțin numirea lui Gheorghe Hagi la națională

Majoritatea românilor au o opinie favorabilă privind numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de selecționer al echipei naționale de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img