Farmacie din Olt, amendată în urma comercializării spirtului la suprapreţ

Îți recomandăm
spirt-mona-olx

În perioada 27-29 martie, polițiștii olteni au efectuate 89 de verificări la societățile comerciale și persoane fizice autorizate. Printre societăţile cărora oamenii legii le-au trecut pragul s-a numărat şi o farmacie care vindea alcool sanitar cu un adaos și de 300 la sută. Farmacia a fost amendată cu 20.000 de lei.

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au constatat faptul că o farmacie de pe raza județului a oferit spre vânzare alcool sanitar, ambalat în recipiente de plastic, a câte 500 de mililitri, la un preț mai mare decât cel practicat anterior declanșării pandemiei. Din verificări a reieșit faptul că societatea comercială practica adaosuri comerciale diferite pentru același tip de produse. Marfa era recepționată la un preț cu un adaos comercial cuprins între 1% și 50% și ulterior, adaosul comercial a fost mărit cu valori între 50% și 300%. Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Totodată, a fost dispusă confiscarea sumei de 840 lei, contravaloarea produselor oferite spre comercializare, fără a fi respectate normele legale”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Când se șterg punctele de penalizare și ce prag duce la suspendarea permisului. Cum verifici online câte ai acumulat

Punctele de penalizare acumulate de șoferi se anulează, de regulă, după șase luni de la constatarea fiecărei contravenții. Codul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img