La data de 27 mai 2024, în jurul orei 13:45, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 677, între localitățile Salcia și Pleșoiu, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autocamion condus de un tânăr de 33 de ani, din comuna Nicolae Titulescu, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de către un bărbat de 66 de ani, din comuna Strejești, care ar fi ricoșat într-un alt autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din comuna Pleșoiu.
În urma evenimentului rutier, o femeie de 66 de ani și un minor de 12 ani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 66 de ani, din comuna Strejești, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.










