Un bărbat a evadat din Penitenciarul Poarta Albă. Este dat în urmărire națională

Îți recomandăm

Un deţinut a evadat miercuri de la Penitenciarul Poarta Albă din Constanța. El este dat în urmărire la nivel naţional şi în consemn la punctele de trecere a frontierei, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ, la data de 19 iunie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au fost sesizaţi că un deţinut, în regim semideschis, de la Penitenciarul Poarta Albă – Secţia Exterioară Valu lui Traian, nu a mai fost găsit. „Bărbatul se afla în executarea unei pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare în regim semideschis, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres. În cauză, s-a dispus darea în urmărire la nivel naţional şi în consemn la punctele de trecere a frontierei. Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare. De asemenea, semnalmentele evadatului au fost comunicate structurilor operative din cadrul IPJ Constanţa. Deţinutul are înălţimea de 166 centimetri, statură atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje pe mâna stângă şi gât, iar la momentul părăsirii punctului de lucru purta tricou negru, şapcă neagră, blugi trei sferturi şi adidaşi verzi marca Puma. Totodată, au fost instituite filtre la toate punctele de ieşire din judeţul Constanţa. „În continuare, se desfăşoară activităţile specifice în vederea depistării şi încarcerării bărbatului”, se mai spune în comunicatul transmis de IPJ Constanţa.

sursa digi24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027: Când se afișează lista copiilor admiși și grupele formate

Înscrierile la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026-2027 încep luni, 25 mai, iar procesul se va desfășura etapizat...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img