MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE PUS ÎN EXECUTARE DE POLIȚIȘTI, PE NUMELE UNUI BĂLȘEAN

Îți recomandăm

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt și cei ai Postului de Poliție Transporturi Feroviare Balș, din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt, au pus în executare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța, pe numele unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Balș, județul Olt.

Astfel, în urma activităților specifice, polițiștii l-au depistat pe bărbat, în orașul Balș, județul Olt, acesta fiind prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, iar în cursul zilei de 20 iunie 2024 va fi prezentat Curții de Apel Craiova în vederea dispunerii măsurilor legale.

Conform mandantului european de arestare, bărbatul este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de furturi agravate, participare la o asociere de infractori în vederea pregătirii unei infracțiuni, nejustificarea veniturilor sau a originii unui bun de către o persoană care are legături obișnuite cu autorul sau victima.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Bacalaureat 2026: Elevii susțin astăzi evaluarea competențelor la limba maternă

Absolvenții de liceu susțin în perioada 10-11 iunie proba de evaluare a competențelor lingvistice în limba maternă din cadrul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img