Municipiul Caracal este în doliu. În prima zi a lunii aprilie, profesorul Dumitru Botar a trecut la cele sfinte.
În urma acestei uriaşe pierderi, primarul Municipiului Caracal, Liviu Radu, transmite sincere condoleanțe familiei Botar!
„Miercuri, 1 aprilie 2020 este o zi tristă pentru orașul nostru, este ziua când cel mai puternic susținător al Romanațiului și Caracalului a trecut în neființă.
Profesorul Dumitru Botar nu a fost doar un istoric și un tutore al orașului său, în care s-a născut, și pe care nu a dorit să-l părăsească nici măcar pentru o clipă, ci a fost înainte de toate un OM de onoare.
A fost membru fondator al Asociației Fiii și Prietenii Caracalului cât și inițiator, alături de domnul inginer Marian Doldurea, al referendumului pentru revenirea numelui de Romanați pe harta țării noastre.
De asemenea a fost autor al multor volume de istorie, legate de orașul și județul pe care le-a iubit ca nimeni altul.
Nu în ultimă instanță, convins că numai un caracalean poate să conducă din postura de primar urbea noastră, s-a implicat în campania mea electorală , compunându-mi chiar câteva versuri:
Nu-i copac precum stejarul/
Nici primar ca Liviu Radu!
Sit tibi terra levis , Domnule Profesor! ” a transmis edilul Caracalului.










