Accident rutier, pe o stradă din Slătioara

Îți recomandăm

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 10:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecția Drumului Comunal 90A cu Drumul Județean 677, din localitatea Slătioara, a avut loc un accident rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 65 de ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Slătioara.

În urma evenimentului rutier, bărbatul de 45 de ani a necesistat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Harta salariilor din România: unde se câștigă cei mai mulți bani. Județul care a depășit toate așteptările în 2026

Diferențele salariale dintre județele României rămân semnificative și în 2026. Bucureștiul continuă să aibă cele mai mari salarii din...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img