Traficant de droguri prins în flagrant VIDEO

Îți recomandăm

traficant dorguri prins flagrant11Un vâlcean în vârstă de 34 de ani, suspectat de trafic de droguri, a fost prins în flagrant de ofiţerii SCCO Olt, în timp ce ridica un colet de la o firmă de curierat din Corabia.

 

Ion Dudu a fost prins de polițiștii SCCO Olt miercuri, 12 iunie, în timp ce ridica un colet de la o societate de curierat de pe raza orașului Corabia, colet în care au fost găsite și droguri.

„În interiorul coletului, printre alte obiecte, au fost descoperite trei pachete din material plastic, înfășurate cu scotch de culoare maronie, ce conțineau cantitatea de aproximativ 600 grame fragmente vegetale, de culoare verde, sub formă de muguri, posibil cannabis. Materialul vegetal a fost ridicat și înaintat Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor București”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Reținut pentru 24 de ore, bărbatul a fost prezentat joi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt și a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justiție – DIICOT Olt. Ion Dudu, acuzat de trafic ilicit de droguri de risc, a fost arestat preventiv pe o durată de 30 de zile, până la data de 12 iulie, inclusiv, iar în prezent se află în Centrul de Reținere și Arestare preventivă al IPJ Olt. Decizia instanței de judecată nu este definitivă și poate fi contestată.

{youtube}MsN8jF37xT4{/youtube}

{module GAdsense articol}

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Vacanța de vară 2026: Cât durează și când revin elevii la cursuri în noul an școlar

Elevii din România se apropie de finalul anului școlar 2025-2026 și de cea mai lungă perioadă de pauză din...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img