Marin Cilianu este noul director de la Alro Slatina

Îți recomandăm

Reprezentanții ALRO Slatina au anunțat printr-un comunicat de presă publicat faptul că Marin Cilianu este noul director general. Acesta a fost numit în locul lui Gheorghe Dobra, care a decis să se retragă.

„Gheorghe Dobra va renunța la rolul de director general, însă va continua să contribuie la direcția strategică a ALRO în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Companiei. Îi transmitem cele mai profunde mulțumiri lui Gheorghe Dobra pentru conducerea vizionară a companiei și pentru angajamentul său. Contribuția sa a fost esențială pentru a face din ALRO un lider global în sectorul aluminiului. Așteptăm cu nerăbdare să beneficiem, în continuare, de cunoștințele sale și de îndrumarea sa, în calitate de membru al Consiliul de Administrație. De asemenea, suntem entuziasmați să ne continuăm dezvoltarea strategică cu sprijinul lui Marin Cilianu, care și-a dovedit capacitățile profesionale în cei 12 ani în care a lucrat ca director operațional al diviziei de Aluminiu Primar ALRO și în 30 de ani în cadrul companiei”, a declarat a declarat Marian Năstase, președintele CA al ALRO, citat în comunicatul de presă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img