Primarul Mario De Mezzo s-a întâlnit din nou cu slătinenii


Primarul ales al Slatinei, Mario De Mezzo s-a întâlnit cu slătinenii pe Esplanadă pentru a-i asigura de tot sprijinul lui la început de mandat.
Vineri a depus jurământul de investire și luni după amiază a ales să se vadă cu cei care l-au votat pentru a le prezenta consilierii locali, dar și pentru a le spune acestora că noul viceprimar din partea PNL este Valentin Mihalache. Cât privește cealaltă funcție a spus că va ajunge cel mai probabil la AUR, partener dorit pentru alianţa în Consiliul Local Slatina.

Valentin Mihalache, este propunerea PNL pentru una dintre cele două funcții de viceprimar, al doilea îl primește AUR dacă fac înțelegere cu primarul Mario De Mezzo.
În fața tuturor, edilul ales a spus ce angajamente își ia pentru ca Slatina să se dezvolte și mai mult în următorii patru ani.
„Mi-ar fi plăcut ca jurământul meu de primar să fie făcut aici, în fața dumneavoastră, pentru că dumneavoastră sunteți cei care m-ați susținut, m-ați încurajat, ați sperat că vom trimite acasă o administrație incompetentă și ați dat cu sete cu ștampila de vot pe buletinul de vot, reușind o victorie istorică pentru Partidul Național Liberal. La această rundă de alegeri, PNL în Slatina a obținut cele mai multe voturi pe care le-a luat vreodată istoric. Mai mult decât atât, la Consiliul Local, voturile au fost aproape dublu față de orice altă rundă de alegeri. La consilieri locali, media era între 6.000 – 7.000 și noi am avut 12.000 de voturi. Din păcate, pentru 70 de voturi, Partidul Social Democrat are un consilier local în plus și e posibil ca acest lucru să atârne greu în ecuația administrației, dar nu ne va împiedica. Vă spun de pe acum, nu ne va împiedica să ne ținem angajamentele, doar va face misiunea puțin mai grea. Am să-i rog pe colegii mei consilieri locali care sunt aici să vină lângă mine. Sunt nouă consilieri locali. Aceasta este echipa cu care voi schimba Slatina. Aceștia sunt colegii mei consilieri locali alături de care voi munci și voi fi neobosit în a face angajamentele pe care le-am promis în fața dumneavoastră. Așa cum v-am spus, în Consiliul Local, PSD are zece consilieri, Partidul Național Liberal are nouă și AUR are doi. Am să fac aici, în fața dumneavoastră, o declarație publică. Este exclusă orice alianță cu Partidul Social Democrat. De aceea, îi rog, public, pe cei doi consilieri ai partidului AUR să mi se alăture administrativ, să vină în administrația locală cu un loc de viceprimar și să construim împreună în Slatina. Domnul Valentin Mihalache va ocupa unul dintre posturile de viceprimar din partea PNL. Cei de la AUR, care pot să încline balanța, au două opțiuni să vină lângă mine și să construim sau să rămână lângă PSD. Îi rog pe cei doi consilieri locali, domnul Gabriel Dima Buliteanu și doamna Mădălina Văle, să se alăture echipei Partidului Național Liberal, să facem împreună majoritate în Consiliul Local și să readucem Slatinei gloria și mândria pe care le avea nu cu mult timp în urmă”, a declarat edilul.