Accident pe Drumul Expres 12, în afara municipiului Slatina. Un bărbat a ajuns la spital

Îți recomandăm

În dimineața zilei de marți, 19 noiembrie, pe Drumul Expres 12, în afara municipiului Slatina, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din comuna Bucov, județul Prahova, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 45 de ani din comuna Plopșoru, județul Gorj.” transmite IPJ Olt.

Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Olimpiada Națională de Limbi Clasice – Limba Latină aduce Medalia de Bronz, la Colegiul Național ”Radu Greceanu” Slatina

Limba Latină aduce o medalie de Bronz în palmaresul Colegiului Național ”Radu Greceanu” din municipiul Slatina. Performanța a fost...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img