Sumele plătite de stat pentru chirii, dezvăluite de fostul ministru Câciu. 2,4 milioane de euro pe an, pentru o singură instituție

Îți recomandăm

Fostul ministrul al Fondurilor Europene a criticat sumele plătite de stat pentru chiria sediului ministerului pe care l-a condus, în emisiunea „În fața ta”, ce urmează să fie difuzată sâmbătă, 18 ianuarie, la Digi24. El a mărturisit că „se plăteau 200.000 de euro pe lună”, adică 2,4 milioane de euro anual doar pentru un singur minister.

„Sunt foarte multe instituții care sunt în chirie în tot felul de imobile, asta este situația, a fost mai simplu decât să renovezi o clădire mai veche”, a declarat Câciu, în emisiunea „În fata ta”. La mine se plăteau 200.000 de euro pe lună, la Ministerul Fondurilor Europene.

„În 2024, am demarat procedura de achiziție a unui sediu care să fie decontat din fonduri europene sau de identificare, împreună cu SGG, a unui imobil al statului care poate fi, tot pe bani europeni, reabilitat și să deservească acest minister”, a adăugat fostul ministru. Întrebat dacă plătea astfel 2,4 milioane de euro chirie pentru un singur minister, Câciu a precizat că suma era „decontată din fonduri europene, dar asta nu înseamnă că te încălzește, că acele 2 milioane se puteau duce în alte proiecte”. El a subliniat că, la nivel național, cheltuielile statului pentru chirii depășesc 100 de milioane de euro anual.

Orașul în care câinii fără stăpân seamănă teroare pe străzi. Primăria dă vina pe localnici Burduja: „Legăturile MVM cu Gazprom” Invazie de castori în Oradea. Rozătoarele au distrus copacii de pe malul Crișului Repede Românii, printre europenii cu cea mai mare încredere în cei din jur. Ce se întâmplă pe măsură ce îmbătrânesc Sistem inovator de acostare a navelor în Portul Constanța De la asfaltat străzi la mătură. Decizia luată de primăria unui oraș din vestul țării Crin Antonescu, la ședința coaliției. Când vor face PSD și PNL sondajele de opinie și ce discuții au fost despre bugetul pe 2025 Un bărbat a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 6, după o provocare pe TikTok. Polițiștii din Capitală l-au arestat preventiv Şapte maşini implicate într-un accident pe A1. Trei vehicule s-au răsturnat Emisiunea „În fața ta” cu Adrian Câciu va fi difuzată sâmbătă, 18 ianuarie.

sursa digi 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Aurul și platina au fost depășite: Care este cel mai scump metal de pe planetă și de ce valorează atât de mult

Nici aurul, nici platina nu sunt cele mai scumpe metale de pe planetă. Titlul îi aparține rodiului, un element extrem de rar...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img