Compania de construcții T Dancor Romconstruct este somată de Primăria Slatina să rezolve cât mai urgent problema blocurilor aflate în construcții de la Vâlcea, de pe Bulevardul A.I. Cuza.
Primarul reședinței de județ, Mario De Mezzo le-a declarat război deschis fraților Ciocan.
„Domnul Ciocan, care a achiziționat pe bune blocurile respective, evident, prin hotărâre de Consiliul Local, în 2006, era obligat să obțină autorizația de construire în trei luni. Și să finalizeze proiectul în doi ani. Acest lucru nu s-a întâmplat. În 2008, după ce au expirat toate termenele din contract prin hotărâre de Consiliul Local, au modificat caietul de sarcini. Dumnezeu! Chiar și așa, 17 ani mai târziu, avem în mijlocul orașului acel munte de insalubritate, cu garduri nenorocite care arată foarte urât. Nu se poate continua așa. Și atunci, prin hotărârea de Consiliul Local pe care am dat-o zilele trecute, firma T Dancor are 30 de zile să igienizeze locul și să schimbe nenorocirile de garduri, are obligația să obțină PUS în maxim un an de zile și obținerea autorizației de construire în trei luni, cel mult, de la obținerea PUZ-ului. Dacă aceste lucruri nu se întâmplă, acele blocuri se întorc în patrimoniul municipiului Slatina”, a declarant primarul Slatinei reprezentanților media.










