Drumarii au ieșit în teren iar în Olt se circula în condiții de iarnă. Stratul de zăpadă nu este prea mare, undeva la trei – patru centimetri, fapt de nu a permis intervenția cu utilaje de deszăpezire, însă pe șosele s-a aruncat cu o cantitate semnificativă de material antiderapant.
„Cu siguranță a avut loc această acționare de deszăpezire pe drumurile județene. Am și fost informați cu două – trei zile înainte că urmează o perioadă de iarnă în județul Olt. Așa cum știți, județul Olt are aproximativ 1.200 de kilometri de drum județean. Este greu să îi faci pe toți în același timp. Oamenii trebuie să știe că atunci când pleacă de acasă în condiții de iarnă trebuie să fie pregătiți și să adapteze viteza la condițiile de drum”, a declarat Marius Oprescu.










