Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, potrivit The Guardian, că liderii au avut o „discuţie bună şi sinceră”, vorbind despre ceea ce este necesar pentru a pune Ucraina într-o poziţie de forţă.
Starmer a completat că orice nou acord de sprijin pentru Ucraina trebuie susținut prin forță și că fiecare națiune trebuie să contribuie în cel mai bun mod posibil. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, la finalul summitului liderilor europeni, că discuțiile au fost „bune și sincere”. Von der Leyen a subliniat necesitatea unor garanții de securitate cuprinzătoare pentru Ucraina, de la susținere economică până la întărirea capacității militare.
„Trebuie să creștem masiv cheltuielile de apărare și să avem un plan clar la nivel european,” a spus ea, adăugând că este esențial ca Europa să fie pregătită pentru ce e mai rău.
Șefa Comisiei Europene a transmis și un mesaj către președintele american Donald Trump: „Suntem pregătiți, alături de voi, să apărăm democrația și principiul că nu poți invada un vecin sau schimba granițe cu forța.”
Ursula von der Leyen: „E în interesul nostru comun să prevenim viitoarele războaie”
În opinia sa, „trebuie să reînarmăm de urgenţă Europa”, iar Comisia va propune un plan în acest sens în cadrul Consiliului European din 6 martie, deoarece, spune ea, „trebuie să acţionăm masiv”.










