Accident în intersecția străzii Oituz cu bld. Nicolae Titulescu din Slatina

Îți recomandăm

La data de 5 martie a.c.,în jurul orei 14:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecția străzii Oituz cu bld. Nicolae Titulescu, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o autoutilitară condusă de către un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier, tânărul de 19 ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Noi alerte de vreme rea: ANM a emis cod galben de ploi torențiale și de vânt puternic. Zonele vizate si vremea la București HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare cod galben, care vizează instabilitate atmosferică și averse torențiale...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img